HORTON HEARS A WHO - dublat română

Descriere:

"Pe 15 mai, in jungla din Nool, in arsita amiezii si racoarea helesteului. El arunca cu apa... si se bucura de placerile oferite de jungla...cand, deodata, Horton, elefantul, a auzit un mic zgomot." Scriitorul si desenatorul Dr. Seuss, un personaj pretios al Americii, ale carui carti au incantat generatii intregi de tineri, isi incepe cu aceste replici, una dintre cele mai indragite povesti ale sale, Horton Hears a Who!

Acum, dupa mai bine de cincizeci de ani de cand Seuss (al carui nume real era Theodor Seuss Geisel) a publicat aceasta indragita poveste, realizatorii filmului ICE AGE si marii actori de comedie Jim Carrey si Steve Carell, dau viata povestii intr-o maniera cu totul noua. Pentru prima data, filmul artistic ii duce pe spectatori in lumea insufletita de o imaginatie incredibila prin intermediul animatiei generate pe computer. DR. SEUSS´ HORTON HEARS A WHO! TM (HORTON) este un film minunat, asa cum si-ar fi dorit si autorul cartii.

Filmul, ca si cartea lui Seuss, prezinta un elefant imaginar, pe nume Horton (Carrey), care aude un strigat slab dupa ajutor ce vine dintr-un fir de praf plutind in aer. Desi Horton nu stie ce este, acel fir de praf ascunde un intreg oras, numit Who-ville. Acest oras este locuit de fiinte microscopice, Who, conduse de catre Primar (Carell). In ciuda faptului ca este ridiculizat si amenintat de catre vecini, care cred ca si-a pierdut mintile, Horton este hotarat sa salveze particula de praf...pentru ca "o persoana este totusi o persoana, indiferent cat de mica ar fi."

Cele cateva cuvinte in care Horton isi explica dorinta de a actiona, cuprind o idee simpla si profunda, care contine atata adevar pentru multi oameni. Filmul te pune pe ganduri, caci asa cum spune Horton: "Daca ai fi undeva in spatiu si te-ai uita in jos la locul acesta unde ne aflam, si noi am fi asemeni firelor de praf."

Vine apoi si codul lui Horton...motto-ul lui... si anume "un elefant este loial suta la suta" - ceea ce releva onestitatea si hotararea lui de a nu-si abandona misiunea de a gasi o noua casa pentru firul de praf ce adaposteste incredibila lume a orasului Who-ville.

Aceste declaratii pline de filozofie dezvaluie capacitatea remarcabila a lui Seuss de a supune atentiei probleme complexe, transpuse in ganduri pe intelesul tuturor, indiferent de varsta.

Totul a fost posibil datorita maiestriei unui mare povestitor, datorita magiei realizate prin animatia computerizata si datorita talentului incredibil a trei generatii de staruri ale comediei- Carrey, Carell, precum si legendarul Carol Burnett, la care se adauga actorii de mare talent Will Arnett, Isla Fisher, Amy Poehler , Seth Rogen si Jonah Hill. Cu totii reusesc sa creeze o comedie care este o adevarata incantare de larga sudienta.

Pentru a viziona filmul, dați CLICK pe LINKUL de mai jos!!!
 
 Horton Hears a Who! - Horton Dublat in Romana 


 

Amintiri de la mare... Seria I...

Ora de poveşti - poveste pe fir de pipă ...

Într-o zi, cam pe la amiaza sufletului, când soarele numai bine era deja sus pe cer şi trăgea păsările de coadă la umbra câte unui nor, o fetiţă, micuţă cât un grăunte de inimă cu ochi, nas, mânuţe, picioruşe şi râset vesel, îi spuse mamei ei:

- Mami ştii ce aş vrea eu acum?

- Ce ai vrea, sufleta mamei?

- Să crească în mijlocul camerei un cort, iar nouă câte o pană în cap să facem aşa: aaaa-aaa-aaaa ca indienii! spuse micuţa fetiţă în timp ce îşi lovea cu palma mică, delicată şi firavă guriţa zâmbăcioasă până la urechi.

- Ah, atunci trebuie că a venit vremea de vrăji, spuse mama ei trântindu-şi pe cap un coif cam şifonat, cu o beteală aurie lipsă, de un impact ieşit din comun şi scuturând cu mâna dreaptă o baghetă care se face a avea darul magiei.

Încruntându-şi sprâncenele şi ţuguindu-şi buzele, năzdrăvana mămică care aştepta la rândul său joaca rosti nici prea apăsat, nici prea lăbărţat, nici prea tare, nici prea încet:

- Bibidi! Bobidi! Buum! şiiii, dintr-o dată, în mijlocul camerei crescu un cort mare, frumos până la cerul zâmbetului lor larg, iar în cap le apăru câte o pană ba mai albă, ba mai pătată, dar mai conta? Erau indience!

Şi care s-au apucat apoi ele două să cânte în ritmul apaş de tuna casa, iar oamenii probabil îndesându-şi mâinile pe urechi se întrebau dacă îi paşte vreo invazie de piei roşii, dar lor nici că le păsa.

- Hawk, Micuţo Indiancă Gărgăriţă cu Puncte, spuse Mama Indiancă Un Pic Cam Ţăcănită. Nu putem deveni indieni adevăraţi dacă nu fumăm pipa păcii.

Fetiţa căscă ochii mari, îşi duse mânuţele la gură şi chicoti înfundat dând pe spate:

- Mamiiiiiiiiii!!! Vorbeşti nebunii! Noi nu fumăm mamiii! Suntem copii!

Mămica indiancă îi puse rapid mâna pe gură în timp ce de abia se abţinea să nu pufăiască, pardon pufăcească...oooooooff... să nu pufnească în râs:

- Şhhhhttt! Vrei să ne audă tribul oamenilor mari că noi nu fumăm pipa păcii şi să ne fure penele? Avem şi noi pipele păcii! Sunt cam gumate, mici şi pleoştite, dar mi-a spus mie un indian pitic din pădurea zânelor zălude că putem să le folosim în vreme de restrişte! Dacă nu fumăm, creştem mari, iar noi nu vrem, nu?

- Nuuuuu, mamiiiii!!!spuse fetiţa licărind de veselie, de entuziasm şi curiozitate. Mai avea puţin şi împărştia din ea scânteiuţe de fericire.

Aşa că, mama făcând din nou vraja, scoase din buzunar un pinguin. Of, am greşit vraja. Un alt pinguin! Ooffffff! Mereu se bagă el aşa în gândurile oamenilor să le încurce vrăjile! Mai făcu o dată vraja şi în sfârşit scoase câteva râme de jeleu din buzunar..

- Uite! Avem fiecare câte trei! Dacă ratăm rotocoalele de fum din jeleu să ne rămână măcar o şansă să fumăm şi noi pipa păcii precum două indience adevărate.

Fetiţa începu să râdă cu lacrimi şi chicoteli sărind în braţele mamei:

- Offf mamiii! Aşa mi-e drag de tine la inimioară şi ce miroşi tu mereu a mami bun! Tu nu vezi, mami? Astea îs râmele noastre de jeleu de la magazin. Nu mai ţii minte?

Mama zâmbi şi tuşi indieneşte. Adică aşa:

- Îhhm, îhmm, îh! Hawk din nou Micuţo Indiancă Gărgăriţă cu Puncte! Nu trebuie să spui asta cu voce tare! Vor veni spiriduşii din viaţa reală şi vor fura vraja, cortul şi penele. Poate ne vor mânca şi piepele de jeleu şi parcă nu aş vrea că îs delicioase! spuse mama îndesând un jeleu în gura fetiţei şi unul în al ei.

Fumară mestecând tutun de jeleu şi apoi făcură dansul jeleului în jurul unui dovleac de pluş în lipsa focului. Spre un pic mai stânga sau dreapta mijlocului zilei adormiră buştean în cort şi or mai dormi şi astăzi în lumea lor, dacă nu va fi nimeni să le trezească spunându-le că poveştile, zânele şi spiriduşii nu există! Oricum, nu le-ar convinge nici de acum în şapte ori şapte ori şaptezecişişapte de vieţi că magia a murit! Ea nu moare niciodată!

M-am suit pe pipa păcii, am povestit povestea  că prea se vroiapovestită şi nu mai avea răbdare să aştepte cuminte în coşul cu nedepănate şi am spus: "Hawk cititori! Ne vedem mai pe la povestite! Adică, când o fi să mai sră vreo poveste din coş să se povestească ea aşa, singură singurică!"

Mami, haide să ne zânim....

 

 (Sursa foto: internet)

- Mami, haide să ne zânim în seara asta din nou!

- Şi cum ajungem noi să ne zânim?

- Punem mânuţa stângă pe urechea dreaptă şi cu cea dreaptă, pe sub mâna stângă ne ţinem de nas şi strigăm tare: Ori-ori-orrriarrriiii!

Şi uite aşa, ne zânim noi două seara în timp ce eu îi citesc, iar ea îl ţine pe Ţurţur lângă ea. Ţurţur este un ursuleţ de pluş. Cuminte. Ca mai toate jucărioarele din pluş. Se lasă smotocit, aruncat în sus, în jos şi nu se plânge niciodată. Poate când e bolnăvior, dar atunci, scoatem trusa medicală şi îl facem bine pe loc. Noi îl vrem mereu plin de zâmbet. Ţurţur e o parte din universul nostru. Va fi mereu. Citim despre lumile acelea de poveste în care toate se pot realiza, unde mereu există o zână bună, prinţese, prinţi care ştiu să preţuiască frumuseţea inimii chiar dacă e ascunsă sub haine rupte şi murdare. În lumea poveştilor natura poate fi mereu reparată de elfii buni şi curajoşi, iar copacii prin viaţă. Povestitoarele ca mine sunt ajutate de Nenea Vânt, de Mama Bufniţă, de Brăduleţi, Bursuci, iar copiii pot privi de pe marginea coperţilor direct în inima poveştii, gâdilând-o de drag!
Şi uite aşa, încet, încet, glasul mamei adorme pleoapele curajoase şi ochişorii aceia mari, cafenii larg deschişi care nu vor să piardă nici o literă.
Buzele se apropie încet de fruntea fetei mele, ochii îmi strălucesc, spun o rugăciune în care îmi pun toată credinţa că îi va fi bine, de sănătate şi creştere armonioasă, apoi îi spun:

- Somn uşor, Puiuţa mamei! Să zâneşti frumos, draga mea în visele tale....

Şi niciodată, niciodată de o vreme încoace nu uit să spun:

- Somn uşor, Puiuţul mamei! Să zâneşti şi tu frumos, dragul mamei...

Rugăciunea unei mame e aceeiaşi mereu pentru fiecare copil în parte. O mamă nu ştie iubi mai mult sau mai puţin.

Apoi, mă aşez puţin pe marginea ferestrei şi încerc să adorm noaptea, să o îmblânzesc, să visez...E un obicei de când eram şi eu copil. Acela de a transforma fiecare lucru în ceva firesc şi a-i da viaţă în imaginaţia mea pentru că nu e aşa?...imaginaţia este cea care deschide cele mai ascunse porţi ale sufletului. Ea găseşte mereu cheia. Mă simt Belle. Mereu am fost. În jurul meu până şi ceainicele vorbesc, iar ceşcuţele aleargă râzând. Astfel, lumea este mult mai frumoasă şi neaşteptată!

Visaţi dragele şi dragii mei! Visele sunt mereu gratis şi pot să ne limpezească sufletele frumos!

...........

Mulţumesc, Zâna mea Bună şi Minunată pentru fotografia dăruită.... ♥!

Iubirea nu înseamnă a face ceva extraordinar...

:) noi modelăm flori din hârtie igienică...printre altele fireşti... 

"Iubirea nu înseamnă a face ceva extraordinar, eroic, ci a face lucruri obişnuite, cu sensibilitate. - via Claudia Moldovan"

Orriarria

(Sursa foto: internet)

A fost odată ca niciodată, dacă nu ar fi fost, cu siguranţă un Născocitor iscusit l-ar fi născocit...,a fost odată un ţinut de basm numit...Orriarria! Acest ţinut, se afla la vreo trei sărituri zdravene de Greiere Săltăreţ dar, dacă mă întrebaţi acuma pe mine cât de strâmbe sau de drepte erau săriturile, cât de mici sau de mari ar fi, cu siguranţă nu aş şti să vă mai răspund deoarece multă vreme a trecut peste Pârâul Viselor de când nici nu am mai călărit, dar nici nu am mai văzut unul pe la Han! Totuşi, aş putea să vă spun că pe vremea aceea, când poveştile se năşteau precum ciupercile după ploaie, toată făptura ştiută şi neştiută aflase de acest ţinut plin de magie şi frumuseţe şi se grăbeau cu toţii să îl viziteze - în special pentru că aflaseră de grozava lor băutură din petale de iasomie sălbatică sau ace de pin servită în cupe de ghinde adormite. Unii, ajungeau în Orriarria călare pe năzdrăvanii Greieri Săltăreţi, de care tocmai vă povestisem, greieri potcoviţi tocmai de orrieni, făpturi micuţe, dar iscusite, care puteau meşteşugi câte în lună şi în stele, câte gândeşti sau nici nu îţi poţi vreodată imagina. Despre Greierii Săltăreţi nu se ştie cum au ajuns în Orriarria. Unii spun că au venit din nord, din lumea magică a copacilor grăitori, alţii spun că din sud, din lumea poienilor cu maci legănători, iar alţii suţin sus şi tare că ar fi ajuns aici în urma exploziei unui dovleac vrăjit, iar pe aceştia nu îi poţi lămuri despre altceva nici în ruptul capului. Oricum nici nu e bine să ne punem cu orrienii la sfadă şi contre, pentru că dacă îi supărăm ne pişcă vârful nasului în somn, ne gâdilă în talpă cu pene de gâscă supărată şi ne fac să plângem, ne presară polen de floare sughiţătoare şi cine mai ştie ce alte năzbâtii ne pot face. Aşa că, mai bine îi lăsăm să creadă în dovleacul lor că şi aşa nouă nu ne pasă decât să vedem un astfel de Greiere şi atât. Alţii, preferau să ajungă în Orriaria liniştit şi comod, de aceea alegeau să facă această călătorie cu Omizile Încălţate. pentru o astfel de călătorie însă trebuie să ştiţi că veţi plăti mai mult în frunze de agud, dar vă spun pe drept că merită şi o sută de frunze vorbitoare. Cum, cum adică vorbitoare? Nu aţi auzit de frunze vorbitoare? Atunci, când va bate vântul prin preajmă, ciuliţi urechile şi staţi aproape nemişcaţi cu ochii închişi. Nu le place să le vedeţi când murmură. Sunt ruşinoase! Dacă staţi câteva clipe aşa, sigur una vă va şopti ceva frunzatec la ureche! Omizile Încălţate erau tare iubite de orrieni, iar asta pentru că lor le plăcea să facă plimbări lungi şi liniştite, lucru bine de ştiut că numai în lojele Omizilor se puteau face. Pe spatele lor, aveau agăţate loje mari şi încăpătoare, căptuşite cu muşchi călduros şi draperii din mătase argintie cusute tocmai de Fluturii în Culori care roiau peste şapte dealuri de cârtiţă mai în sus. Lojele aveau ferestre mari cu vedere în toate părţile care povesteau despre locurile pe unde treceau sau cântau melodii orriene. Despre Omizile Încălţate e spune că s-au născut între ramurile Bătrânului Stejar, singurul de felul său în acele părţi şi ar fi părăsit ramurile odată cu adierea Vântului Prietenos. El le-ar fi luat pe trena sa şi le-ar fi coborât jos în Valea Orriană care se unduia după cum vroia matca sa unduitoare. În lojele omizilor, orrienii adună ace de pin, ghinde adormite, petale de iasomie, ouă de furnică dansatoare, puf de cinteze şi câte şi mai câte. Când nu plimbau orrieni, ele îşi duceau călătorii peste tot, dar nu uitau niciodată să-i treacă pe lângă Izvoarele Râzătoare, lacul Oglinzilor, Muntele Legănător şi Peştera Glăsuitoare. Dar, tot povestindu-vă una, alta, uit cum defapt ajung mulţi în Orriaria. Această cale e cea din urmă, dar şi cea mai distractivă şi plină de farmec. Şi, repede vă spun cum să nu uit...căci anii nici pe mine nu mă trec cu vederea..."din călcâie de veţi bate de trei ori, dacă vă apăsaţi vârful nasului cu arătătorul de la mâna dreaptă (pe sub mâna stângă) şi veţi striga cât puteţi de tare (dar nu foarte, foarte tare): - Orrri-orrri-orrriarrriaaa! (cică rârâit printre dinţi) ", atunci şi numai atunci aici veţi fi! Totuşi vă atenţionez că unii nu au ajuns nici azi în Orriarria fiindcă s-au plescăit şi sâsâit prea lung, dar bătrânii orrieni spun că vor ajunge cu siguranţă când îşi vor aminti să se rârâie! .... 

 

va continua... (Copyright Ramona-Sandrina Ilie)

 

Finding Nemo - dublat

Finding Nemo este o animatie ce prezinta aventurile a doi pesti arlechin, tata si fiu. Nemo este un mic pestisor ce doreste sa exploreze intinderile oceanului. Marlin, tatal sau, incearca sa-l invete pe Nemo pericolele oceanului insa nu cu foarte mult succes. In prima zi de scoala Nemo este fascinat de toate locurile noi pe care le intalneste si se desparte de colegii sai. Din pacate pentru el ajunge intr-un navod si apoi este trimis unui stomatolog din Sydney. Norocul lui Nemo este ca tatal sau grijuliu l-a urmarit la scoala si a vazut cum a fost rapit. Merlin pleaca imediat in cautarea fiului sau. Pe drum se intalneste cu Dory, un pestisor albastru, dar care are grave probleme de memorie. In timp ce cei doi noi prieteni pleaca in cautarea lui Nemo, si acesta pune la cale un plan, ajutat si de celelalte animale ni acvariu, de a scapa si de a fi liber iarasi.Planul lor se dovedeste a fi o adevarata incercare pentru Nemo. Merlin nu va ceda usor cautarilor sale, chiar daca in fata sa se afla o calatorie lunga plina de neasteptat.

Finding Nemo (2003) Online HD dublat in limba romana