Vedeţi ce fetiţă cuminte eram eu la 6 luni???
"...şi cât de repede trece timpul", îmi spun în gând privind-o! până acum timpul nu exista! eram mereu nemuritoare. şi acum sunt, doar că acum îl văd. îl văd cum creşte, cum zâmbeşte, cum silabiseşte-gângăind fericit, cum mângâie, cum întinde mânuţele...da, timpul meu, fiica mea! timpul meu nu aduce riduri! timpul meu aduce zâmbet, linişte şi fericire. poate la sfârşit voi fi bătrână şi căruntă, dar cui îi pasă??? fata mea va fi mare şi îşi va împleti zâmbetul cu alt zâmbet şi poate va fi şi ea mamă, iar eu voi apuca să fiu bunică..., deci, cui îi pasă că trece timpul? nu mai doare!
în urmă cu jumătate de an draga mea...visam la clipa să te ţin în braţe - cred că am să visez mereu - ca orice mamă! la început visezi să fii mamă, apoi devii şi visezi să îţi cunoşti pruncul, iar apoi trăieşti mereu în speranţa de a-l ţine în braţe (chiar şi când îi dai drumul să zboare...)!
clipa a venit. târziu, greoi - timpul nevăzut durea - aproape fatal, dar te-am auzit prima dată! cred că dealtfel te-a auzit întreg spitalul cum ai ţipat viaţa din adâncul plămânilor tăi.
apoi, apoi draga mea te-am văzut!
nu cred să fi văzut vreodată ceva mai frumos!
nici o clipă nu e mai frumoasă!
nici un chip!
nimic!
timpul meu devenea frumos!
timpul meu devenea!
timpul meu...exista în sfârşit!
era atât de mic..., firav, cu ochii mari, dechişi de parcă toată lumea trebuia să încapă în ei, cu mânuţe - atât, atât de mici şi delicate - un bobocel de floare, de om - care învăţa primele clipe de viaţă!
mulţumesc fiica mea! mulţumesc pentru sensul nou, firesc şi frumos pe care l-ai adus vieţii mele! mulţumesc pentru oaza de linişte, senin, putere şi minunăţie care îmi eşti! mulţumesc pentru că eşti şi din toate femeile eu îţi sunt ţie!
mulţumesc pentru ziua de 18!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu