IupiiUpiiMagiPiticaria - partea I

(Sursa foto: internet)

A fost odată ca niciodată, că dacă nu ar fi fost, voi azi nu aţi asculta povestea...un loc numit IupiiiUpiiMagiPiticaria.

Se spune despre acest loc că ar fi o ţară văzută şi nevăzută a unor spiriduşi mici, mici, atât de mici cum vi-i puteţi voi închipui, deoarece pentru voi este povestea.

În IupiiiUpiiMagiPiticaria lucrurile stăteau ca şi mai peste tot. Era când veselie, când morocăneală, când sărbătoare, când zile de muncă, dar adevărat este că IupiiiUpiiMagiPiticarienilor le plac mai mult sărbătorile, zilele festive şi statul cu barba în palme. Ei ar dansa mai tot timpul, ar mânca şi s-ar voioşii, doar că din când în când, munca îi ia la ceartă, iar ei să nu o supere mai şi muncesc.

De felul lor, IupiiiUpiiMagiPiticarienii sunt foarte, foarte curioşi.

Stau înghesuiţi unul în altul, unul peste altul şi trag cu urechea pe la uşile închise sau pe la ferestre. Uneori mai cad sau alte ori sunt fugăriţi de câte un câine plictisit să nu latre de atâta somn tihnit.

Să nu mai vorbesc de faptul că le plac artificiile atât de mult încât le inventează din orice. De exemplu, IupiiiUpiiMagiPiticarianul Măcelar într-una din zilele Piticariene a făcut o friptură uriaşă pentru toată lumea, dar deoarece a încercat să se distreze în măcelărie lăsându-şi atenţia să doarmă pitită într-o ureche, a prăjit toată carnea ce stătea agăţată în cârlige.

În IupiiiUpiiMagiPiticaria, chiar dacă nimeni nu ar fi muncit vreodată, toţi aveau mâncare, haine, case frumoase şi dichisite, pentru că la ei mereu ateriza câte o zână cu visul de seară sau cu clipoceala de dimineaţă şi făcea câte o vrajă bună care să îi bucure.

Se spune că în acel loc vrăjit şi magic poţi ajunge când te dai pe tobogan, sau în leagăn, sau uneori când uzi florile, dar nimeni nu ştie să spună sigur cum a ajuns acolo când a ajuns, pentru că după ce s-au întors au uitat de supărare.

IupiiiUpiiMagiPiticarienii se pare că se năşteau doar în Ajun de Crăciun, când veneau din cer aduşi de fulgii aducători de IupiiiUpiiMagiPiticarieni. Numai acei fulgi ştiau de unde vin, unde trebuie să lase copii şi mai ales...de ce!

În IupiiiUpiiMagiPiticaria toţi se numeau cumva. Adică, nu cumva-cumva ci vreau să spun că fiecare avea un nume şi numele se ştia încă de când era lăsat la uşa părinţilor. Cum? Lângă fiecare dormea în coşuleţ numele lui: o şosetă, o bucată de carne, un ac cu aţă, o puşcă, o carte, o notă muzicală..., iar ei primeau numele: IupiiiUpiiMagiPiticarianul Şosetar, IupiiiUpiiMagiPiticarianul Măcelar, IupiiiUpiiMagiPiticariana Croitoreasă şi tot aşa şi, fiecare aveau o meserie şi un nume şi toată lumea îşi cunoştea rostul său, dar asta...până într-o noapte mai aparte de Ajun când în
IupiiiUpiiMagiPiticaria un fulg ciufulit aduse o fetiţă lângă care nu se odihnea...nimic!

Toţi au fost miraţi şi nimeni nu înţelegea de ce ea nu are un nume. Cum or să o strige ei? Oare de ce nu avea nume? Oare să fi fost de vină vântul? Vântul oare îi luase de lângă ea numele? Sau era ea o IupiiiUpiiMagiPiticariana mai altfel?

- Mai altfel? întrebă IupiiiUpiiMagiPiticariana cea mai bătrână. Mai...altfel? se tot întreba ea. Mai altfel!!! îşi aminti o poveste pe care o auzi şi ea demult, demult la un pahar de vin fiert cu scorţişoară sau să fi fost doar ceai? Nu îşi amintea!

- Mai altfel? repetară după ea piticarienii curioşi ce stăteau buluciţi la gaura cheii şi la ferestre (alţii se ascunseseră sub covor, sub pat....doar să vadă minunăţia fără nume şi să audă povestea băbuţei).
Realizând ei că au fost auziţi se făcură nevăzuţi preţ de câteva clipe pocnindu-se peste guri şi fesuri unul peste altul pentru că era să fie daţi în vileag de un glas ce se trezi să ţipe şi el de acolo din gândul lor!

- Da, mai altfel le răspunse băbuţa fără să îşi dea seama cui. Hmmm, puteam să jur că am auzit voci, se gândi ea cu voce pe jumătate tare...

- Nu ai auzit...ţi s-a părut doar! răspunse glasul buclucaş pe care apoi toţi piticarienii curioşi îl legară fedeleş să tacă!

- Da, probabil că nu...povestea spunea că într-o zi în IupiiiUpiiMagiPiticaria va veni cu un fulg mult mai alb, mai mic şi ciufulit o piticariană, iar aceasta nu se va numi nicicum, deoarece lângă ea nu va dormi nici un nume!

- Nici un nume??? Reuşi să bolborosească glasul sub un colţ de batistă...

- Nu! Nici un nume! Numele ei va veni altfel, dar asta nu ştiu cum se va întâmpla!

Şi...ascultând povestea părinţii fetiţei oftară. Oare de ce lor? Ei au fost întotdeauna liniştiţi – aproape invizibili. Ei nu prea mergeau la festivităţi, nu beau vin şi categoric nu adormeau în pivniţe! Nu dădeau foc la carne, la haine...ei erau cititori, iar ceilalţi doi băieţi aveau nume! Unul era IupiiiUpiiMagiPiticarianul Vesel, iar celălat IupiiiUpiiMagiPiticarianul Cicălitor.

- Ahahahaa...sora mea nu are nume, pentru că numele ei a uitat să aibă un nume! Ahahahaha, se distra fratele ei Vesel.

- Da, da! Ce tot vorbeşti acolo? Nu ştii numai să vorbeşti prostii, îl cicăli Cicălitorul. Iar voi...vedeţi dacă sunteţi altfel? Aţi primit de la fulgi o fată ca şi voi. O ciudată!

Şi în timp ce ei se ciondăneau şi căutau nedumeriţi răspunsul (care stătea cu fetiţa în coşuleţ, dar ei nu îl puteau găsi sau vedea), fetiţa începu să râdă cum nimeni nu a mai auzit vreodată aşa ceva. Era un râset plin de candoare, de gingăşie, de ... asemeni unui cântec de clopoţel.

Toată lumea amuţi de mirare!

---VA CONTINUA---