Zdreanţă - de Tudor Arghezi

L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos,
Parcă-i strâns din petice
Ca să-1 tot împiedice
Ferfeniţele-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din câlţi de furcă.

Are însă o ureche
De pungaş, fără pereche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină să se ouă,
Cate cântă cotcodace,
Proaspăt oul când şi-1 face

De când e-n gospodărie
Multe a-nvăţat şi ştie
Şi, pe brânci, târâş, grăpiş
Se strecoară pe furiş.
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.

-Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. "-L-a mâncat!"
- Stai niţel, că te dezvăţ
Fără mătură şi băţ
Te învaţă mama minte!
Şi i-a dat un ou fierbinte
Dar de cum l-a îmbucat
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat.

Când se uită la găină
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui
S-a făcut a dracului!